ANUNȚ. Când ar putea avea loc, de fapt, sezonul 4 al Asia Express

ANUNȚ. Când ar putea avea loc, de fapt, sezonul 4 al Asia Express
ANUNȚ. Când ar putea avea loc, de fapt, sezonul 4 al Asia Express
Publicat: 18/05/2020, 19:30
Actualizat: 18/05/2020, 22:56

Cel mai probabil cu toții știți că sezonul 3 din Asia Express s-a terminat, iar câștigătorii sunt echipa formată din Sorin Bontea și Răzban Fodor. Cei doi au pus mâna pe marele premiu, în valoare de 30.000 de euro.

Toți concurenții au avut de parcurs probe dificile și au muncit foarte mult pentru a câștiga Asia Express, dar Sorin Bontea și Răzvan Fodor au reușit să plece acasă învingători. În urma acestei provocări,cei doi au devenit prieteni pe viață.

O altă surpriză care a apărut după terminarea emisiunii este faptul că una dintre fostele concurente este acum gravidă. Alina Ceușana a urcat pe Instagram fotografii cu burtica de gravidă, luându-și prin surpindere prietenii din social media.

Chiar dacă emisiunea s-a terminat de curând și sunt mulți nerăbdători care așteaptă începerea sezonului 4, acest lucru s-ar putea să mai dureze. Se presupune că emisiunea va începe în primăvara anului 2021, dar asta depinde foarte mult de evoluția pandemiei de COVID-19.

Deja a fost descoperită una dintre echipele propuse pentru următorul sezon din Asia Express.

De asemenea, Antena 1 a început redifuzarea sezonului 1 Asia Express, reality show-lui care a avut un mega succes în momentul difuzării pe ecranele telespectatorilor. Încă de pe data de 26 aprilie, emisiunea poate fi urmărită.

În fiecare duminică, luni și marți puteți viziona „Drumul Dragonului”, o călătorie plină de aventură prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
Toți proprietarii din România vor fi expuși. Amenzile sunt fără precedent
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×